SCOUTING

Educatia in mijlocul naturii

Scouting

Educatia non formala si Scouting-ul


Ce este educatia nonformala?

Educatia nonformală este definită drept “orice activitate desfăşurată de obicei în afara şcolii traditionale, al cărei continut este adaptat nevoilor copilului în scopul maximalizării învătării şi cunoaşterii şi al minimalizării problemelor cu care se confruntă aceasta în sistemul formal (stresul notării în catalog, disciplina impusă, efectuarea temelor etc.) (J. Kleis, 1973)
Păşind către anii ’90, UNESCO (1997) definea educaţia nonformală ca fiind constituită din „orice activităţi educaţionale organizate şi susţinute care nu corespund exact a ceea ce numim educaţie formală. Aceasta poate fi realizată în cadrul sau în afara instituţiilor de educaţie şi se adresează persoanelor de toate vârstele (…) Educaţia nonformală nu urmează un sistem ierarhizat şi poate diferi ca durată, fără a implica în mod obligatoriu certificarea rezultatelor învăţării”.

Școala Altfel

Problema tot mai dezbătută a tipurilor de educaţie, cât şi faptul că fiecare copil  învăţă în cele mai diferite contexte – la gradinita, şcoală, acasă, în grupul de prieteni, prin interacţiunea cu ceilalţi – au condus la concretizarea unor iniţiative la nivel naţional, de tipul săptămânii dedicate educaţiei nonformale în şcoli si ulterior preluate si de invatamantul prescolar,  cunoscuta ca si Saptamana Altfel.

Scopul Scolii Altfel este de a diversifica tipurile de activitati  si promovarea educatiei dincolo de maniera traditionala.

La Beautiful Minds “saptamana altfel” dureaza tot anul deoarece dorim sa aducem in viata copiilor diversitate, invatatul prin joaca si timp petrecut in aer liber.

Coordonatorii acestei forme de educatie îşi joacă mai discret rolurile, sunt si animatori si  moderatori. Educatorului nonformal i se solicită mai multă flexibilitate şi entuziasm, adaptabilitate şi rapiditate în adoptarea variatelor stiluri de conducere a activitătii, în functie de nevoile şi cerintele copilului.

Obiectivele educatiei non-formale

Obiectivele educatiei non-formale nu urmaresc sa excluda modul traditional de educatie, ci sa completeze instruirea pur teoretica prin activitati atractive, la care sa aiba acces un numar cat mai mare de copii. Acestea sunt:

  • completarea orizontului de cultura din diverse domenii
  • asigurarea unui mediu propice exersarii si cultivarii diferitelor inclinatii, aptitudini si capacitate
  • dezvoltarea increderii in sine

Scouting, Miscarea Scout  sau Cercetasia ( cum este cunoscuta in tara noastra)

Este o miscare care  sustine copiii in dezvoltarea lor fizica si psihica   si care pune accent  pe activitatile  in natura si pe tehnicile de supravietuire.

Scoutingul nu este doar despre recreere ci este un stil de viata, in care democratia, increderea in sine, respectul pentru cei din jur dar si pentru natura primeaza.

La Beautiful Minds  incurajam copiii sa fie activi, sa iubeasca natura de aceea toate activitatile care se pot face afara vor avea loc in gradina noastra , in parcurile din jur  (Bazilescu si Herastrau)  si in padurea Mogosoaia.

Ne propunem ca saptamanal (atunci cand vremea ne permite) sa ne desfasuram activitatile in padurea Mogosoaia  care se afla la 5 km departare sau in parcurile din zona, pentru a le dezvolta copiilor dragostea si respectul pentru natura.

Astfel ei invata ca natura ne poate oferi interminabile surse de joaca si de inspiratie. Ea ne invata sa numaram, sa scriem, sa descoperim plantele si multe altele cu ajutorul pietrelor, a frunzelor, a bucatilor de lemn etc.

Consideram ca orice copil chiar daca locuieste intr-un oras mare precum Bucuresti trebuie sa cunoasca natura, sa recunoasca plante, pasarile si nu trebuie sa se fereasca de mediul inconjurator ci din contra sa il considere  o sursa infinita de inspiratie.

CE ESTE REGGIO EMILIA?

Abordarea Reggio Emilia ne ofera posibilitatea sa valorificam curiozitatea si creativitatea copiilor prin incurajarea lor de a lucra la proiecte din domenii care le starnesc curiozitatea.

CITESTE MAI MULT »

gradinita particulara

ANPC SAL ANPC SAL

CONTACTATI-NE ACUM!

TELEFON: 0721.725.389

ADRESA: Str, Gheorghe Ionescu Sisesti nr 1. Sector 1, Bucuresti

Asociatia Beautiful Minds (Minti Frumoase)
CUI: 36876819
Trimite mesaj
Online
Buna, suntem aici pentru a iti oferi cele mai bune raspunsuri. Cum te putem ajuta?